Boala cronica….un zbor frant…sau doar intrerupt?

 

Din nefericire, am avut ocazia sa cunosc persoane care au primit diagnostice de boli cronice sau incurabile…zic din nefericire pentru ca nimeni nu ar trebui sa cunoasca o astfel de durere…

Negare…disperare ….furie…renuntare…stari cu care se confrunta o persoana la aflarea diagnosticului de boala cronica sau incurabila…senzatia ca esti singur pe acest drum si ca nimeni nu te poate intelege sau sustine devine greu de suportat. Apar tot felul de intrebari…de ce mi se intampla tocmai mie? ….unde am gresit?…dar oare chiar am gresit?

Din pacate, boala cronica nu afecteaza doar bolnavul ci si familia din care acesta face parte. Socul si anxietatea determinate de diagnostic sunt resimtite si de cei apropiati. Am vazut acest lucru la persoane care imi erau foarte dragi…durerea din ochii lor si al familiilor lor nu poate fi descrisa in cuvinte…

Nimeni nu ar trebui sa faca fata singur unei astfel de situatii…este dificil de suportat de unul singur…

Atat bolnavii cronici cat si familiile acestora au nevoie de suport, de incurajari…au nevoie de speranta…speranta ca pot face fata cu bine acestei situatii atat de grele…

Ca psihologi si psihoterapeuti in formare si eu si Patricia, colega mea, intelegem bine cat de important este suportul pe care ar trebui sa il primeasca un bolnav cronic si familia acestuia.

Patricia a inteles cel mai bine ce inseamna aceasta suferinta…

“Îndrăznesc să spun că a-ți păstra încrederea că există cel puțin un motiv pentru care viața merită trăită are întotdeauna sens..  Şi spun asta pentru că sunt convinsă că sensul vieții este evoluția  și că ne îndeptăm mereu pe calea cea mai bună pentru noi, chiar dacă uneori, pentru ajunge la destinație, avem de parcurs multe experiențe, dificil de înțeles ori de acceptat..  . Și este de înțeles opoziția noastră față de încercările grele, de vreme ce nu putem avea o privire de ansamblu asupra întregii semnificații a vieții noastre și nici nu putem ști cu adevărat ce este mai bine pentru noi decât parcurgând toate aceste experiențe, pas cu pas. Am suferit de multe ori în trecut şi am fost într-o adevărată luptă cu propria viață. Foarte târziu am înţeles că motivul suferinţei mele nu era ceea ce mi se întâmpla, ci faptul că nu înţelegeam sensul a ceea ce trăiam atunci, sens care întotdeauna s-a dovedit după un timp a-mi fi fost util sau chiar o mare lecţie . Când am înţeles  aceste lucruri, nu am mai putut să-mi privesc trecutul ca pe o lungă şi continuă dramă, ci ca pe cea mai potrivită cale pe care a trebuit să o parcurg pentru a ajunge omul care sunt acum. Desigur, dacă cineva mi-ar fi arătat la începutul acestui drum tot ceea ce aveam să trăiesc, toate lacrimile pe care aveam să le vărs, toată suferinţa trupului şi a sufletului, probabil, cu mintea mea de atunci, m-aş fi opus unei asemenea căi. Cu mintea mea de acum aş accepta-o, ştiind că am suficientă putere să o parcurg şi că, fără acel drum, nu aş  dobândi acel mod de a înțelege viața pe care îl am acum. În plus, ştiu că în cele mai dificile momente nu am fost lăsată să-mi port singură suferinţa. Îmi amintesc şi acum noaptea dinainte de Crăciun când aşteptam diagnosticul. Mă durea fiecare părticică a corpului şi eram incapabilă să mă mişc, dar sufletul meu se simţea liber şi mai conectat la viaţă decât oricând până atunci. Aşa a fost mereu când m-am aflat în suferinţa cea mai grea: m-am simţit purtată în braţe pe aripi de înger.” (fragment din cartea “Invata sa traiesti din nou” de Patricia Ionea)

Aripile de inger pot sa fie chiar ajutorul primit de la cei din jurul nostru….

Tocmai din acest motiv, in curand, vom incepe un proiect de suport al persoanelor diagnosticate cu boli cronice/incurabile si pentru familiile acestora.