INTELIGENTA EMOTIONALA

Auzim adesea vorbindu-se despre inteligenta…despre cat de important este sa fii o persoana inteligenta, despre ceea ce face o persoana inteligenta sau ce nu face o persoana inteligenta…

Toti ne dorim sa fim considerati persoane inteligente!

In ziua de azi, datorita evolutiei tehnologice si internetului, avem acces facil la diverse teste de masurare a inteligentei (teste pentru masurare IQ).

Dar…ce te faci cand rezultatul acestor teste nu este cel pe care ti l-ai dorit? Acest lucru inseamna ca esti o persoana mai putin inteligenta?

Ce masoara de fapt testele IQ?

Aceste teste masoara nivelul inteligentei logico – matematice.

Ce este inteligenta logico – matematica?

„ Inteligenta logico- matematica include capacitatea de a utiliza raţionamente inductive şi deductive, de a rezolva probleme abstracte, de a înţelege relaţiile complexe dintre concepte, idei şi lucruri. Deprinderea de a emite raţionamente are aplicabilitate în multe arii ale cunoaşterii şi include, de asemenea, capacitatea de utiliza gândirea logică în ştiinţă, studii sociale, literatură etc. (Bellanca, 1997). “

Oare acest tip de inteligenta iti garanteaza succesul in viata?

Se pare ca NU! Cercetarile efectuate au demonstrat ca  exista o corelatie de 6% intre un nivel ridicat de IQ si succesul la locul de munca.

Din pacate, prea putini oameni cunosc cat de important este un alt tip de inteligenta:  INTELIGENTA EMOTIONALA!

Studiile efectuate au demonstrat ca intre un grad ridicat de inteligenta emotionala si succes exista o corelare intre 27 si 45%.

Ce este, de fapt, inteligenta emotionala (EQ)?

Inteligenta emotionala reprezinta  „capacitatea de a conștientiza și întelege propriile emoții si emoțiile celor din jur și de a le gestiona si folosi cu rezultate pozitive”.

Emotiile precum si exprimarea acestora au roluri foarte importante in viata cotidiana a oamenilor.

Inteligenta emotionala are un rol important pentru ca ne asigura mai mult succes si obtinerea mai multor impliniri in decursul vietii. Construirea relatiilor la serviciu este mai importanta, in general, decat abilitatile tehnice.

Oamenii cu o inteligenta emotionala ridicata au un mai mare grad de satisfactie in relatia cu partenerii de cuplu.

EQ este un predictor mai bun pentru succes decat EQ!

Cercetarile au demonstrat ca nu exista nicio corelare intre IQ si EQ. Alfel spus, una nu poate fi determinata de cealalta!

Spre deosebire de IQ, care se schimba destul de putin dupa adolescenta, inteligenta emotionala se invata si poate fi dezvoltata pe tot parcursul vietii.

Inteligenta emotionala cuprinde in componenta ei 4 domenii de abilitati:

  • Abilitatea de a identifica sau percepe emotiile – aceasta abilitate permite ca o persoana sa recunoasca ce simte si de ce, sa faca legatura intre ceea ce simte, ce gandeste si ce face, sa poata recunoaste cum ii influenteaza emotiile, performanta.
  • Abilitatea de a folosi emotiile in a facilita gandirea – abilitatea de a mobiliza emotiile si sentimentele adecvate pentru a sprijini rationarea, rezolvarea de probleme si luarea de decizii.
  • Abilitatea de a intelege emotiile- permite unei persoane sa recunoasca semnale emotionale din trecut cu efect in prezent;
  • Abilitatea de a regla emotiile proprii si pe ale celorlalti – aceasta abilitate permite persoanei sa fie flexibila si adaptabila, sa fie responsabila, deschisa la nou si sa poata sa gestioneze conflicte si persoane dificile;

 

Nivelul de EQ influenteaza nivelul de stres si sanatatea. Abilitatea persoanei de a intelege si gestiona starea emotionala ar trebui sa conduca la o gestionare eficienta a stresului cu diminuare considerabila a acestuia asupra sanatatii, reducand probabilitatea aparitiei unor boli.

Persoanele cu EQ ridicat dedica mai mult timp relaxarii, au o dieta mult mai sanatoasa si retele de suport social mult mai mari.

Persoanele cu un nivel scazut de EQ sunt mai predispuse la tulburari legate de uzul de substante si probleme somatice, alimentatie compulsiva.

Persoanele care isi pot regla starile emotionale sunt mai sanatoase, stiu cum si cand sa isi exprime sentimentele si isi pot regla in mod eficient. starile si dispozitiile. La astfel de persoane s-au raportat niveluri mai reduse de depresie.

Inabilitatea de a regla emotiile este considerata un factor de risc pentru depresie.

Totodata, consumul excesiv de alcool a fost corelat in mod direct cu un indice EQ foarte mic.

“ O atitudine pozitiva poate ca nu va putea rezolva toate problemele tale, dar ii va deranja suficient pe oameni incat sa merite efortul.” (H. Albright)

 

 

RUSINEA TOXICA

Am recitit de curand o fraza care mi-a reamintit socul pe care l-am simtit cu cativa ani in urma, cand am descoperit ca acea expresie referitoare la  „cei  7 ani de acasa” este mult mai adevarata decat crezusem eu  vreodata.

Fraza suna cam asa: „ Destinul nostru depinde in mare masura de sanatatea psihica a parintilor, a figurilor care ne-au ingrijit in copilarie. Copiii nu pot sti cine sunt daca nu au la dispozitie oglinzi care sa ii reflecte. Oglinda este o figura parentala si este cruciala in primii ani de viata.”

Am realizat in acel moment cat de importanta este „meseria” de parinte! O „meserie” care iti poate aduce foarte multe satisfactii dar si extrem de multa durere.

Am cunoscut, de-a lungul vietii, parinti total nemultumiti de copiii lor care nu si-au pus nici macar o clipa intrebarea : oare de ce copilul meu actioneaza asa? De ce se comporta „inadecvat” in anumite situatii? Cei care isi puneau, totusi, aceasta intrebare aveau, bineinteles, si un raspuns convenabil: asa e el, rau, incapatanat, neascultator, seamana cu „ta-su” etc. Din pacate, nu am auzit pe niciunul sa isi puna intrebarea: oare am gresit eu cu ceva in cresterea si educarea lui? De ce? Raspunsul este simplu: niciun parinte nu este pregatit sa recunoasca faptul ca a dat gres in a-si educa propriul copil. Da! E dureros, dar, din pacate, este foarte adevarat.  Parintii sunt oglinzile prin care se vad copiii in primi ani de viata. Prin ochii parintilor copilul se poate vedea cel mai frumos sau, dimpotriva, cel mai urat, cel mai destept sau, dimpotriva…cel mai prost!

Azi m-am gandit sa abordez tema rusinii. De ce? Pentru ca de foarte multe ori folosim acest cuvant fara sa ne gandim o secunda cum poate impacta persoana de langa noi.

Ce este de fapt rusinea?

„Rusinea este o emotie umana normala…. Rusinea este emotia care ne da permisiunea de a fi umani. Rusinea ne vorbeste despre limitele noastre.”

Totusi, rusinea poate deveni o emotie foarte toxica. Rusinea toxica este acel gen de rusine care te paralizeaza, te face sa te opresti din activitati ce ar putea fi generatoare de placere sau satisfactie! Te poate face sa crezi ca esti imperfect, gresit, o fiinta umana incompleta!Te face sa te simti mic, sa crezi ca nu esti  bun la nimic, ca nu ai nimic de oferit. „ Este o anulare profunda traita primar din interior.”

 

Care sunt totusi sursele acestei rusini toxice? Cum apare ea in noi? Ce o transforma dintr-o emotie normala intr-una toxica?

Studiile au plasat aceasta aparitie a sursei rusinii in stadiul de dezvoltare al copilului cuprins intre varsta de 2 si 3 ani.

Aceasta este varsta la care copilul incepe sa experimenteze  granitele dintre el si ceilalti, incepe sa perceapa diferentierea fata de ceilalti, incepe sa perceapa ce este el, ce sunt ceilalti. Este un stadiu important al dezvoltarii. O dezvoltare sanatoasa presupune o incurajare a stabilirii granitelor si respectarea lor de catre ceilalti. Pentru a putea sti cine esti tu, cine sunt ceilalti, e foarte important sa stii sa iti stabilesti granitele. Daca aceste granite sunt mult prea rigide, persoana risca sa se izoleze, daca granitele sunt mult prea deschise, persoana risca sa se simta coplesita. Fara granite o persoana nu are protectie!

Rusinea toxica apare atunci cand partile vulnerabile ale copilului sunt expuse inainte ca acesta sa aiba abilitatea de a-si construi granite pentru a se putea apara. „Experienta rusinii este sentimentul de a fi expus si vazut cand o persoana nu este pregatita sa fie vazuta.”

Pe masura ce rusinea toxica evolueaza, copilul inceteaza sa mai aiba incredere in el, in propriile perceptii si judecati.

Cand nevoile copilului sunt neglijate, acesta primeste mesajul  ca nevoile lui nu sunt importante si astfel isi pierde sentimentul propriei valori. Ajunge sa creada ca nu merita ca cineva sa fie langa el atunci cand are nevoie… Ajunge, ca adult, o persoana careia ii va fi rusine sa ceara incurajari, cu toate ca nevoia de incurajare este o nevoie primara fara de care nu putem fi oameni….

„Rusinea este una dintre fortele distructive majore care pot afecta viata unui om.”

Rusinea toxica are la baza o educatie total nesanatoasa.

Inchei articolul enumerand cateva din greselile pe care le fac parintii, in educarea copilului, in mod frecvent:

  1. „ Adultii sunt stapanii copilului oricum dependent de ei.
  2. Ei stabilesc ce este bine si ce este rau pentru copil.
  3. Parintii trebuie mereu protejati.
  4. Afirmarea sentimentelor sanatoase constituie o amenintare pentru autoritatea parintilor.
  5. Vointa copilului trebuie inabusita cat mai rapid.”

 

 

NE ESTE TEAMA SA TRAIM

 

De azi dimineata ma obsedeaza un gand: “NE ESTE TEAMA SA TRAIM!”.

Observ in jurul meu, tot mai des, persoane care au aceasta teama: TEAMA DE A TRAI!”

De ce? De ce avem aceasta teama?

Cred ca aceasta teama porneste din nevoia noastra de a fi iubiti, acceptati…de a nu fi judecati de ceilalti…

Cred ca aceasta teama porneste din frica ca poate nu suntem suficient de buni sau suficient de frumosi sau suficient de inteligenti pentru a putea fi acceptati de ceilalti….iubiti de ceilalti…

De multe ori renuntam la noi si la visurile noastre din teama de a nu fi judecati…

Renuntam la iubiri din teama….aceasta teama ca am putea dezamagi sau ca am putea fi dezamagiti…

Putini oameni au curajul sa traiasca clipa…acea clipa unica care poate aduce multa fericire…

De multe ori m-am intrebat: cum ar fi mai bine? Sa cunosti fericirea pentru cateva clipe sau sa nu o cunosti deloc? Pentru mine raspunsul a fost ca o fericire de cateva clipe poate valora mult mai mult decat lipsa ei….si am hotarat sa renunt la teama…la teama ca voi dezamagi sau voi fi dezamagita…

Am renuntat sa imi  fie teama ca, poate daca voi fi eu, voi fi respinsa de cei din jur….

Am renuntat sa imi fie teama sa fiu fericita…

Am renuntat sa imi fie teama ca, daca voi fi fericita, voi pierde curand aceasta fericire….

Am renuntat sa imi fie teama ca, daca iubesc, voi fi si ranita….

Am invatat ceva: am invatat sa imi dau voie sa traiesc clipa

Am invatat ca sunt o persoana speciala….o persoana care merita sa fie iubita, care merita sa fie apreciata….

Fiecare persoana este unica, speciala, trebuie doar sa isi gaseasca curajul de a fi autentica…

Am invatat ca nu trebuie sa renunti la tine ca sa poti fi acceptat de cei din jur…

Am invatat ca fiecare om are foarte multe calitati chiar daca, cateodata, si foarte multe defecte…

Am invatat sa ma accept cu calitati si defecte…

Am inteles ca poti fi tu si sa fii inconjurat si iubit de oameni care te iubesc si te accepta cu toate calitatile si defectele tale…

Am invatat ca, atunci cand renunti la frici, viata iti scoate in cale oameni care sa te aprecieze pentru cine esti tu cu adevarat….

Am invatat cum sa renunt la masti…si, culmea, mi-a placut cand m-am descoperit pe mine, cea autentica…

De multe ori avem atat de multe masti incat nu mai stim cine suntem cu adevarat…ajungem sa ne fie teama sa descoperim cine suntem…

Am renuntat la aceasta teama pentru ca am inteles ca noi cei autentici suntem mai frumosi…mastile sunt cele care ne uratesc…sunt false si mincinoase si obositoare…

Daca fiecare om ar incerca sa renunte la masti, la zidurile ridicate in jurul sinelui adevarat, daca fiecare ar avea curajul sa traiasca cu adevarat,  viata ar putea fi mult mai frumoasa….

Singurul om caruia ar trebui sa placi cu adevarat esti TU!

De multe ori facem eforturi sa ii schimbam pe cei din jur! Adevarata schimbare porneste din tine! Fii tu cel care se schimba si vei observa schimbari si la cei din jur!

Probabil ca multi, din cei ce vor citi aceste randuri, vor zice ca vorbesc in sabloane sau “din carti”. As fi preferat sa pot sa invat toate aceste lucruri din carti sau din sfaturile primite de la ceilalti…doar ca am fost suficient de incapatanata ca sa traiesc suficiente experiente pe propria-mi piele…De ce sa fie simplu cand poate sa fie complicat?

In ultimul timp viata mi-a adus in cale foarte multi oameni frumosi (sufleteste si nu numai… 🙂 ) dar care nu aveau curajul sa traiasca pentru ca isi pierdusera autenticitatea…nu mai stiau cine sunt cu adevarat…

Mi-a inspirat cineva o denumire pentru acesti oameni…adevarate diamante neslefuite…

Mi-as dori, chiar si pentru un minut, sa se poata vedea prin ochii mei, sa vada ceea ce am descoperit eu la ei si sa poata renunta la frici…

Mi-as dori sa pot sa dau tuturor curajul de a descoperi persoana minunata din interiorul lor…

Iubesc oamenii si ma iubesc pe mine…

 

Boala cronica….un zbor frant…sau doar intrerupt?

 

Din nefericire, am avut ocazia sa cunosc persoane care au primit diagnostice de boli cronice sau incurabile…zic din nefericire pentru ca nimeni nu ar trebui sa cunoasca o astfel de durere…

Negare…disperare ….furie…renuntare…stari cu care se confrunta o persoana la aflarea diagnosticului de boala cronica sau incurabila…senzatia ca esti singur pe acest drum si ca nimeni nu te poate intelege sau sustine devine greu de suportat. Apar tot felul de intrebari…de ce mi se intampla tocmai mie? ….unde am gresit?…dar oare chiar am gresit?

Din pacate, boala cronica nu afecteaza doar bolnavul ci si familia din care acesta face parte. Socul si anxietatea determinate de diagnostic sunt resimtite si de cei apropiati. Am vazut acest lucru la persoane care imi erau foarte dragi…durerea din ochii lor si al familiilor lor nu poate fi descrisa in cuvinte…

Nimeni nu ar trebui sa faca fata singur unei astfel de situatii…este dificil de suportat de unul singur…

Atat bolnavii cronici cat si familiile acestora au nevoie de suport, de incurajari…au nevoie de speranta…speranta ca pot face fata cu bine acestei situatii atat de grele…

Ca psihologi si psihoterapeuti in formare si eu si Patricia, colega mea, intelegem bine cat de important este suportul pe care ar trebui sa il primeasca un bolnav cronic si familia acestuia.

Patricia a inteles cel mai bine ce inseamna aceasta suferinta…

“Îndrăznesc să spun că a-ți păstra încrederea că există cel puțin un motiv pentru care viața merită trăită are întotdeauna sens..  Şi spun asta pentru că sunt convinsă că sensul vieții este evoluția  și că ne îndeptăm mereu pe calea cea mai bună pentru noi, chiar dacă uneori, pentru ajunge la destinație, avem de parcurs multe experiențe, dificil de înțeles ori de acceptat..  . Și este de înțeles opoziția noastră față de încercările grele, de vreme ce nu putem avea o privire de ansamblu asupra întregii semnificații a vieții noastre și nici nu putem ști cu adevărat ce este mai bine pentru noi decât parcurgând toate aceste experiențe, pas cu pas. Am suferit de multe ori în trecut şi am fost într-o adevărată luptă cu propria viață. Foarte târziu am înţeles că motivul suferinţei mele nu era ceea ce mi se întâmpla, ci faptul că nu înţelegeam sensul a ceea ce trăiam atunci, sens care întotdeauna s-a dovedit după un timp a-mi fi fost util sau chiar o mare lecţie . Când am înţeles  aceste lucruri, nu am mai putut să-mi privesc trecutul ca pe o lungă şi continuă dramă, ci ca pe cea mai potrivită cale pe care a trebuit să o parcurg pentru a ajunge omul care sunt acum. Desigur, dacă cineva mi-ar fi arătat la începutul acestui drum tot ceea ce aveam să trăiesc, toate lacrimile pe care aveam să le vărs, toată suferinţa trupului şi a sufletului, probabil, cu mintea mea de atunci, m-aş fi opus unei asemenea căi. Cu mintea mea de acum aş accepta-o, ştiind că am suficientă putere să o parcurg şi că, fără acel drum, nu aş  dobândi acel mod de a înțelege viața pe care îl am acum. În plus, ştiu că în cele mai dificile momente nu am fost lăsată să-mi port singură suferinţa. Îmi amintesc şi acum noaptea dinainte de Crăciun când aşteptam diagnosticul. Mă durea fiecare părticică a corpului şi eram incapabilă să mă mişc, dar sufletul meu se simţea liber şi mai conectat la viaţă decât oricând până atunci. Aşa a fost mereu când m-am aflat în suferinţa cea mai grea: m-am simţit purtată în braţe pe aripi de înger.” (fragment din cartea “Invata sa traiesti din nou” de Patricia Ionea)

Aripile de inger pot sa fie chiar ajutorul primit de la cei din jurul nostru….

Tocmai din acest motiv, in curand, vom incepe un proiect de suport al persoanelor diagnosticate cu boli cronice/incurabile si pentru familiile acestora.

 

Ganduri despre iubire…

De ceva timp aud tot felul de pareri despre ce crede fiecare ca este iubirea si cam ce crede fiecare ca ar insemna o relatie de iubire….

Sincera sa fiu m-a cam pus pe ganduri acest subiect. De ce? Pentru ca am auzit pareri atat de diferite….

Vorbeam cu o prietena, cu cateva zile in urma, care imi explica ca orice relatie de cuplu inseamna un sir luuuung de compromisuri, asta, daca iti doresti ca respectiva relatie sa reziste…. Oare asta inseamna iubirea?!?!?! Un sir luuuung de compromisuri?!?!

Am incercat sa aflu parerea unui barbat despre acest subiect si …raspunsul a fost urmatorul: ” Iubirea?  E o dorinta a noastra de a ne lega de ceva care ne confera liniste si incredere. In ziua de azi nu cred ca mai exista! Poate cu ani in urma…da. {…} Si, in primul rand, in ziua de azi nu mai exista respect! Fara respect nu poate exista iubire! {…} Deci…exista iubire?”

Deci, iubirea ori presupune un lung sir de compromisuri ori e disparuta in zilele noastre de pe fata pamantului…

Totusi, toata lumea alearga disperata dupa iubire…dupa ceva care se pare ca nu mai exista sau implica un “luuuung sir de compromisuri”. Oare de ce?

Pentru mine iubirea nu inseamna un lung sir de compromisuri. Iubirea inseamna ceva ce vine natural, ceva ce leaga doua persoane care sunt pe aceeasi “lungime de unda”. Este ceva care apare cand te astepti mai putin si, de multe ori, chiar de unde nu te astepti. Iubirea inseamna empatie! Si, da, iubirea inseamna respect!

Multi confunda iubirea cu acea chimie la nivel fizic care apare intre doua persoane dar, care, pe cat de repede apare…la fel de repede si dispare…

Iubirea este senzatia aceea de “acasa” pe care o ai in bratele partenerului potrivit….e acea senzatie de liniste si siguranta…

Iubirea o gasesti doar langa acea persoana care te face sa te simti speciala pana in varful unghiilor….acea persoana care te invata ce inseamna fericirea…acea persoana langa care poti radia acea fericire prin toti porii….acea persoana care este fericita daca tu esti fericita si care ar face totul sa iti aduca zambetul pe buze si in priviri…iubirea inseamna sa iti doresti ca acea persoana speciala sa fie fericita chiar daca nu mai este langa tine…

Cand vei fi langa persoana potrivita vei sti ca nu este loc de compromisuri. Si stii de ce? Pentru ca nu este nevoie sa faci compromisuri! Pentru ca ai tot ceea ce ti-ai dorit vreodata!

Cand o astfel de persoana apare in viata ta, va reusi cumva sa umple tot golul sufletesc pe care poate, de multe ori, il simteai dar nu reuseai sa il definesti…

Nu zice nimeni ca in momentul in care iti vei intalni iubirea vei pluti toata viata pe un norisor roz si pufos ferit de orice probleme ….doar ca …totul va parea mult mai simplu in doi…de ce? Pentru ca totul se imparte la doi… Glumesc! Va parea mai simplu pentru ca iubirea iti va da suficient “combustibil” sa poti lupta pentru visurile tale…Iubirea te inalta! Iubirea iti da putere si curaj!

Cu toate acestea tot mai putini oameni mai cred in iubire…

Renuntam mult prea repede si prea usor sa cautam iubirea adevarata!

Multi, poate, chiar reusesc sa piarda o asfel de iubire adevarata atunci cand o intalnesc…

De ce?

As afirma cu tarie ca din frica….

Ne este teama sa iubim! Oh! Da! Ne este teama! Teama sa nu fim raniti, teama ca nu suntem suficient de buni ca sa fim iubiti, teama ca noi suntem cei care iubim mai mult si ca nu suntem suficient de iubiti….teama ca poate am mai iubit candva si nu am fost iubiti cum am fi vrut…

Din pacate, cand intram intr-o relatie, venim in spate si cu un bagaj emotional pe care nici macar nu realizam ca il caram dupa noi….

Da! Toti avem cate ceva de carat dupa noi…Nu ma apuc acum sa vorbesc despre traumele cu care venim de acasa sau adunate din relatii trecute…

Cateodata, teama este atat de mare incat ajungem sa ne mintim si pe noi …sa ne mintim ca nu iubim, ca detinem controlul, ca daca se intampla ceva rau cu relatia…noi nu o sa suferim! Si, aici, o sa pomenesc din nou despre mastile pe care ni le punem ca sa ne serveasca diverselor scopuri…

De cele mai multe ori ne este teama de iubire! Dar, ne este teama si de singuratate….si asa apar acele relatii cu un lung sir de compromisuri…sau tragem concluzii si mai dure: iubirea nu exista!

De multe ori apar persoane care ne invata ce este iubirea dar… frica nu ne permite sa ne deschidem si sa lasam iubirea sa intre in sufletele noastre…preferam sa fugim din teama de a nu fi raniti…preferam sa mintim ca nu iubim din teama de a nu fi judecati….

Cred ca cel mai dureros este cand intalnesti pe cineva cu care stii ca poti avea o relatie perfecta, dar traumele si dezamagirile din trecut nu te lasa sa te deschizi in totalitate! Simti cum frica te paralizeaza si vei face totul ca sa indepartezi acea persoana inainte sa apuce sa te raneasca…sau poate vei fi chiar tu cel care va lua initiativa sa plece….de multe ori oamenii pleaca si poate nici nu constientizeaza ca pot pierde ceva pentru care poate s-ar merita sa lupte…de multe ori preferam sa suferim in tacere… din teama sau chiar din orgoliul nu incercam sa mai salvam ceea ce candva parea perfect…

Din pacate, ne “scriem” scenarii referitoare la abandonul relational cu mult timp inainte de a avea varsta la care putem avea o relatie de cuplu…dar si acest subiect este mult prea vast ca sa fie discutat in acest articol…

Din fericire nu este chiar totul pierdut…din orice relatie ai cate ceva de invatat cu conditia sa iti doresti sa inveti…oamenii chiar se schimba cand isi doresc cu adevarat…

Poate ca din unele relatii vei afla ca iti doresti sa fii iubit dar ca tu nu stii cum sa arati ca iubesti…..cu toate ca tu chiar iubesti…

Poate ca din unele relatii vei afla ca iti doresti sa fii apreciat dar ca tu nu stii sa arati ca apreciezi …cu toate ca tu chiar apreciezi…

Poate ca din unele relatii vei afla ca iti doresti sa fii protejat dar ca tu nu stii sa arati ca poti sa protejezi….cu toate ca tu chiar simti sa protejezi…

Poate ca din unele relatii vei afla…..

Important este sa afli, sa inveti si sa imbunatatesti la tine acel ceva…

Am vazut de curand pe facebook o intrebare care mi s-a parut foarte buna si pe care ar trebui sa ne-o punem toti: ti-ai dori sa fii cu cineva ca tine?

Cred ca pana de curand as fi raspuns: NU!

Acum am curaj sa raspund: DA!

Tu ce parere ai? Iubirea exista?

Eu zic ca DA!